Aplicațiile pentru editarea fotografiilor sunt un „must” în zilele noastr și, așa cum era de așteptat, nici cei din showbiz nu au rezistat „tentației”. Puține sunt vedetele, atât femei, cât și bărbați, care nu au încercat „bagheta magică” prin care ridurile, defectele și toate complexele dispar în doar câteva secunde. Că unele persoane exagerează și nu mai seamănă deloc cu realitatea, este partea a doua. Nimic din toate acestea nu mai contează atunci când arăți perfect, nici măcar comentariile acide făcute de cei care nu folosesc aceste aplicații.
Cezar Ouatu, de exemplu, este una dintre persoanele care se arată șocat de felul în care aleg unele colege de breaslă să mintă poporul cu faceapp-ul. Tocmai de aceea, artistul a postat un mesaj plin de ironii la adresa acelora care nu s-au împăcat cu ideea că anii trec și frumusețea dispare și apelează la astfel de trucuri.
Nu ar avea o problemă dacă editarea fotografiilor s-ar face în anumite limite, însă Cezar Ouatu susține că atunci când le vede în realitate are pare de un adevărat șoc. Pe rețelele de socializare par toate de ceară și nu se sfiește să le compare cu figurinele de ceară din muzeul Madame Tussauds din Londra, iar pe stradă te izbește realitatea.
„Măi fetelor, femeilor după 40 de ani sau ce oți fi voi, artiste, m-ați omorât cu faceapp-ul ăla pe față de zici că sunteți de ceară. Așa tinerele? Așa frustrări?
Înțeleg că e criza vârstei, dar vă mărturisesc că atunci când vă văd live, uit de realitatea „dureroasă” fiind conectat doar la ce postări „young & restless” faceți.
Fiți cu-minte!”, a scris Cezar Ouatu pe Instagram.